Sunt Aurel Manea, am 32 de ani şi m-am apucat de fotografie, ca de toate lucrurile, dintr-o joacă. Am ţinut prima oară în mână un Smena 8, primit de la tatăl meu pe când aveam vreo 10 ani. După ceva apusuri şi copaci am renunţat temporar la hobby până pe la vreo 20 ani, când mi-am cumpărat prima cameră digitală, o compactă Fuji, fără zoom. Şi, ca mai toată lumea, am pozat flori, gândaci, apusuri şi căţei pe stradă. Mi-a plăcut şi, încet, încet, joaca s-a transformat într-o joacă cu rezultate mai bune. Cred că am trecut un anumit prag acum 6 ani, aproximativ, când, dintr-o iubire neîmpărtăşită şi probleme emţionale, mi-am luat un timp lumea în cap. Lucrurile pe partea asta s-au schimbat, dar experienţa acumulată a rămas. Am insistat foarte mult pe călătoriile în Islanda, ţară în care am fost deja de şase ori şi, care, mi-a plăcut mai mult ca oricare alta. De călătorit am călătorit destul şi sper să o mai fac în continuare, păstrând fotografia ca pe un joc şi ca pe un hobby.