Am descoperit fotografia exact in momentul in care aveam nevoie de un nou limbaj, pentru a ma putea exprima. Limita limbajului verbal, dublata de natura mea autista, au facut ca imaginile create cu ajutorul camerei sa ma ajute mult in a ma exprima. I-am admirat mereu pe fotojurnalisti, pe cei capabili de-a surprinde viata strazii, prin obiectiv. Mi-as fi dorit sa pot face asta, insa cred ca sunt prea timid, pentru a indrepta camera catre cei din jurul meu. Poate de-aia, peisajele – mai subtile si mai lejer de abordat – reprezinta majoritatea fotografiilor mele. In plus, peisajul e suficiant de “neutru” ca subiect, pentru a putea fi remodelat dupa propria viziune. Probabil o caracteristica a fotografilor eminamente amatori.