În trecere

În ultimele șase luni, am oscilat între lumi, într-o stare de tranziție de la oraș la mediul rural, în procesul mutării. Am realizat că, încă de la naștere și până ce am devenit adult, întreaga mea existență a pendulat înainte și înapoi între diverse locuri, fără să găsesc un loc în care să rămân.

În adâncul minții mele, am simțit efemeritatea propriei mele case, a propriilor mele rădăcini, încercând – treptat și, pe alocuri, în mod dureros – să mă adaptez la spații, oameni sau situații noi.

Nu am avut niciodată șansa de a alege un „acasă” – a fost fie ereditar, fie contextual, întotdeauna ales de către alții. Pentru prima oară în viața mea, m-am confruntat cu alegerea.
Așa că am ales „sălbăticia” – munții, necunoscutul. Am părăsit câmpia pentru a mă îndrepta către înalt, de la platitudine la altitudine, de la familiaritate la neașteptat, de la lumesc la dincolo de lumesc.

De-a lungul drumului, am petrecut mult timp alături de copiii de animalele pe care le-am întâlnit aici, în acest nou habitat pe care îl construiesc, privind viața – și pe mine însămi – într-o nouă lumină.

Un lucru pe care l-am păstrat din existența mea anterioară este amintirea propriei mele copilării, când petreceam verile la casa bunicilor mei, într-un sat din Oltenia, unde bunica obișnuia să atârne perdele dantelate și să decoreze mesele cu broderii. Am luat cu mine aceste reminiscențe – alături de toate juliturile, toate speranțele și toate jocurile copilăriei – și le-am împletit cu viața pe care o trăiesc acum, deși știu că totul este, poate, temporar.