Cu ceva vreme în urmă, camera tatălui meu și felul în care se folosește a reușit să mă fascineze. Interesul meu față de aparatul de fotografiat a început să crească puțin câte puțin, făcându-mă avidă de captarea momentelor cu ajutorul ei.

Urmând un curs de FineArt, am pătruns în această lume, învățând încetul cu încetul că fiecare fotografie surprinde o poveste mai mult sau mai puțin vizibilă ochiului. Fiecare reacție a oamenilor ne transpune într-o rutină urbană, spunând publicului fiece ascunziș, lăsând fotografiilor mele o amprenta personală.

Toate aceste imagini ne povestesc rutina vieții noastre. Uneori mă întreb oare cum ar fi dacă ai mei ochi ar putea fotografia până și cel mai mic detaliu pe care mai apoi nervii optici îi transpun în informative și implicit amintiri.
Legendă spune că fotografiile fură sufletele oamenilor, dând naștere unui moment unic, o ramă cu propia ei nebănuită poveste.

Întrebările “de ce ai ales fotografia”,”de ce îți place așa mult?” m-au făcut de fiecare data să simț un văl de emoții inexplicabile, iar asta nu pentru că mă afund în necunoaștere, ci pentru că mi-a fost tot timpul dificil să îmi îmbrac gândurile în cuvinte, iar sentimentele în argumente, pentru a-mi susține cauza și implicit ceea ce înseamnă cu adevărat pentru mine fotografia.

Fotografia pentru mine reprezintă capacitatea de a îngheța timpul într-un moment, lăsând nostalgia să prindă aripi. O poză artistică transmite un mesaj și influențează sentimentele publicului.
Instantaneele sunt de departe favoritele mele, căci ele captează reacții și trăiri sincere, în grabă, pasaje urbane cu locuri nedescoperite, oferindu-mi mie și camerei mele această placere.

Îmi place să întru în intimitatea oamenilor și a gândurilor lor, surprinzând felul de a-și duce traiul, pasiuni nevinovate, insecurități, acel tot ascuns din fiecare.

[english]

From as far I can remember I was mesmerized by my father’s camera and its mysteries. Once I had the opportunity to finally play with, my interest in taking photos kept growing inside me everyday, making me to always want more.

Therefore I decided to attend a course in FineArt Photography, and little by little I learned that each photo, each snapshot secretly becomes a storyteller. Somehow, I had the pleasure to discover that people’s reactions or the urban routine are able to tell us a different tales. It is each spectator who has the right to give my photos or “stories” a personal interpretation.

All these images tell stories about the ordinary that takes place in our lives, about the everyday problems that tend to affect us. I can not help but wonder what it would be to take pictures with my eyes, to capture on paper every little detail that my optical nerves transform into information and memories.